Accidentări la tenis: cotul, umărul și gamba jucătorului amator

01Ce se accidentează la tenis, la jucătorul amator

Tenisul are un tipar destul de clar. Accidentările bruște apar mai ales la picioare, cum e entorsa de gleznă. Problemele care se instalează în timp apar mai ales la braț: cotul la jucătorii amatori, umărul la cei care joacă la nivel înalt. Așa rezumă o analiză a studiilor despre tenis publicată în British Journal of Sports Medicine în 2012. Gamba care cedează la un start intră tot la accidentările bruște.

Pentru jucătorul de club, cel mai util studiu vine din Olanda. Federația de tenis a trimis lunar un chestionar unui eșantion de membri, timp de 6 luni. Au răspuns 3.656 de jucători, cu vârsta medie de 49 de ani, care au raportat 4.047 de accidentări. Patru din cinci au fost de suprasolicitare: tendoane și mușchi încărcați prea mult, prea des.

02Cotul tenismenului: de ce apare și ce rol are racheta

Mușchii care ridică încheietura pleacă dintr-un tendon comun prins pe partea exterioară a cotului. La reverul cu o mână, mai ales când lovești târziu și din încheietură, tendonul ăsta preia o parte mare din șoc. Repetat de sute de ori pe săptămână, la un jucător care și-a crescut brusc numărul de meciuri, se suprasolicită.

Mulți pacienți vin convinși că vina e a mânerului sau a corzilor. Dovezile sunt mai modeste decât se spune în magazinele de profil. Un studiu de laborator pe 16 jucători a schimbat mânerul cu o mărime în plus sau în minus față de cea recomandată și nu a găsit nicio diferență în activitatea mușchilor antebrațului. Un alt studiu, bazat pe un model biomecanic al mâinii, a sugerat că există o grosime a mânerului la care strângi mai puțin racheta. Sunt măsurători de laborator, fără jucători urmăriți în timp. Nu există studii care să arate că o anumită rachetă sau o anumită tensiune a corzilor previne cotul tenismenului.

Ce se vede constant în practică: tehnica și volumul. O lovitură care pornește din picioare și din trunchi încarcă mai puțin cotul decât una „din braț”. Câteva lecții cu un antrenor ajută mai mult decât o rachetă nouă. Dacă te doare deja de câteva săptămâni, am scris separat despre tratamentul cotului tenismenului, cu ce arată studiile despre așteptare, cortizon și PRP. Durerea pe partea interioară a cotului e altă problemă, descrisă în articolul despre cotul golfistului.

03Durerea de umăr la serviciu

Serviciul e lovitura cea mai solicitantă din tenis. Activitatea mușchilor umărului și ai antebrațului atinge vârful în timpul lui, iar forța nu vine doar din braț: pleacă din picioare, trece prin șold și trunchi și ajunge la umăr. Un șold rigid sau un trunchi slab mută efortul pe umăr.

Oboseala contează și ea. Un studiu francez a măsurat umărul la 8 jucători înainte, în timpul și după un meci de 3 ore. Rotația internă a umărului a scăzut cu aproape 21 de grade până la final, iar viteza serviciului a scăzut și ea. E un studiu mic, dar arată ce simte orice jucător în setul trei: umărul își pierde mobilitatea pe măsură ce obosește.

La consult văd cel mai des o tendinopatie a coafei rotatorilor sau un conflict sub acromion, adică ce se numea „impingement”. Le-am explicat pe larg în articolele despre impingementul la umăr și despre ruptura de coafă a rotatorilor. Vreau să fiu corect și cu partea de prevenție: o analiză suedeză din 2018 a găsit dovezi limitate pentru orice program de prevenție a durerii de umăr în sporturile cu brațul deasupra capului. Exercițiile de forță pentru umăr și omoplat au sens, dar nu știm cât reduc riscul.

04Ruptura de gambă: „piciorul tenismenului”

Scenariul e mereu același. Jucător trecut de 35 de ani, un start scurt spre fileu, și o durere bruscă în mijlocul gambei, ca și cum l-ar fi lovit cineva cu mingea din spate. Mulți se întorc să vadă cine a fost.

Numele vine de la tenis, dar se întâmplă și la padel, la fotbal sau la alergare. Inițial s-a crezut că se rupe tendonul plantar, un tendon subțire din spatele gambei. Ecografia și RMN-ul au arătat că, de cele mai multe ori, leziunea e la joncțiunea dintre mușchiul gemen medial și tendonul lui, în partea de jos a mușchiului. Mai rar sunt atinși gemenul lateral, solearul sau tendonul plantar.

Ecografia e examinarea potrivită aici, din două motive. Vede cât de mare e ruptura și dacă s-a strâns sânge între mușchi. Și exclude cele trei lucruri cu care se confundă: ruptura tendonului lui Ahile, tromboza venoasă profundă și un chist Baker spart. Într-un studiu coreean pe 30 de pacienți între 30 și 45 de ani, cei tratați cu compresie de la început au avut un hematom mai mic la o lună, iar mușchiul rupt s-a lipit mai repede de stratul de dedesubt, cu aproximativ o săptămână.

Revenirea durează de obicei câteva săptămâni, în funcție de mărimea rupturii. Principiile sunt aceleași ca la orice ruptură musculară: mișcare devreme, încărcare progresivă, întoarcere pe teren după teste, nu după calendar.

Mergi repede la medic dacă nu te poți ridica pe vârfuri, dacă ai simțit o pocnitură chiar deasupra călcâiului sau dacă gamba se umflă, devine tare și caldă în zilele de după. Primele două sugerează o ruptură de tendon ahilian, ultimul trebuie verificat pentru un cheag.

05Glezna, genunchiul și terenul pe care joci

Entorsa de gleznă e accidentarea bruscă tipică la tenis: o fandare laterală, piciorul care se rulează spre exterior. Cele mai multe se vindecă fără probleme cu mișcare devreme și exerciții de echilibru. Ce să faci în primele zile și când e nevoie de radiografie am scris în articolul despre entorsa de gleznă. Dacă glezna „fuge” des, citește și despre glezna instabilă.

Genunchiul suferă mai ales la frânări și la fandările joase. Durerea chiar sub rotulă e de obicei a tendonului rotulian și se tratează prin încărcare dozată, nu prin pauză totală. Detaliile sunt în articolul despre tendinopatia rotuliană.

Mulți jucători mă întreabă dacă zgura e mai blândă decât hardul. În studiul olandez nu a existat o diferență semnificativă în frecvența generală a accidentărilor între zgură, hard și cele două tipuri de gazon artificial cu nisip. Două nuanțe au contat totuși. Pe hard au fost mai frecvente problemele de suprasolicitare la picioare. Iar jucătorii care alternau mai multe suprafețe au avut mai multe accidentări decât cei care jucau mai ales pe una. Dacă treci primăvara de la sala cu hard la zgura de afară, primele săptămâni merită luate mai ușor.

06Ce schimbi ca să joci ani buni fără dureri

Spre deosebire de fotbal, la tenis nu avem studii randomizate mari despre prevenție. Recomandările de mai jos vin din ce știm despre încărcarea tendoanelor și a mușchilor și din ce văd la pacienții mei.

• Crește volumul treptat. Trecerea de la un meci pe săptămână la patru, într-o vacanță, e cauza clasică a cotului și a tendonului ahilian. Am scris despre asta în articolul despre leziunile de suprasolicitare.
• Fă forță în afara terenului, de două ori pe săptămână: picioare, fesieri, trunchi, umăr, antebraț. Gamba puternică suportă mai bine starturile. Cât e suficient găsești în ghidul despre frecvența antrenamentului de forță.
• Încălzește-te 10 minute înainte de primul schimb: mers alert, câteva starturi ușoare, fandări, rotiri de umăr. Gamba și tendonul lui Ahile nu suportă bine un sprint la rece.
• Ia câteva lecții de tehnică, mai ales la rever și la serviciu, chiar dacă joci de ani buni.
• Lasă o zi între meciurile lungi când ai trecut de 40 de ani sau când un tendon a început să se plângă.

Dacă joci și padel, multe dintre aceste reguli se aplică la fel. Diferențele dintre cele două sporturi le găsești în articolul despre leziunile la padel.

07Întrebări frecvente