Scolioză la adult: când doare, ce o deosebește de cea din adolescență și ce se poate face

01Două tipuri de scolioză la adult, care nu seamănă între ele

Când cineva îmi spune că „are scolioză”, prima întrebare e de când. Răspunsul schimbă tot.

Scolioza idiopatică veche a început în adolescență, fără o cauză clară, și a rămas cu tine. Uneori a fost descoperită la școală, alteori nu a știut nimeni de ea până la prima radiografie de adult. Curbura are de obicei o formă regulată și a avut zeci de ani să se stabilizeze.

Scolioza degenerativă, numită și „de novo”, apare la adult, de obicei după 50–60 de ani, într-o coloană care era dreaptă. O sinteză din 2011 din HSS Journal o descrie ca pe o deviere a coloanei lombare în plan lateral, frecventă la vârstnici, legată de uzura asimetrică a discurilor și a articulațiilor vertebrale, care duce adesea la compresia nervilor. Se asociază des cu durere de spate și cu claudicație neurogenă, adică durere sau slăbiciune în picioare la mers, care trece când te așezi.

Mulți oameni confundă cele două tipuri și își fac griji inutile: curbura veche și stabilă nu se agravează de obicei brusc, iar cea degenerativă nu e „scolioza din copilărie care a revenit”.

02Doare scolioza? Ce arată studiul de 50 de ani

Cea mai solidă imagine despre scolioza idiopatică netratată, la adult, vine dintr-un studiu publicat în JAMA în 2003. Cercetătorii au revăzut, după 50 de ani, 117 pacienți cu scolioză idiopatică cu debut tardiv, care nu fuseseră tratați, și i-au comparat cu 62 de voluntari de aceeași vârstă și același sex. Vârsta medie era de 66 de ani.

• Supraviețuirea a fost similară cu cea așteptată în populația generală.
• Durerea cronică de spate a fost raportată de 61% dintre pacienți (66 din 109) și de 35% dintre cei fără scolioză (22 din 62). Diferența e reală, dar 68% dintre pacienții cu durere au descris-o ca ușoară sau moderată.
• Lipsa de aer la activități obișnuite a fost semnalată de 22% dintre pacienți și 15% dintre controale. Riscul a crescut la curburile foarte mari, peste 80 de grade, cu vârful în zona toracică.

Concluzia autorilor: adulții cu scolioză idiopatică netratată au o viață productivă și funcțională, iar singurele probleme semnificative sunt durerea de spate și cele estetice. Studiul se referă la scolioza idiopatică, nu la cea degenerativă, deci nu îl aplici automat dacă ai o curbură apărută târziu.

Durerea apare în scolioză dintr-o combinație: mușchii care lucrează asimetric, articulațiile vertebrale uzate pe partea concavă, discul care cedează. De multe ori durerea nu vine din curbură în sine, ci din ce se întâmplă pe acea curbură. De aceea nu mă opresc la unghiul Cobb de pe radiografie.

03Cum pun diagnosticul și când ceri imagistică

Examinez coloana în picioare, privind din față, din spate și din lateral, apoi verific mersul, forța în picioare, reflexele și sensibilitatea. Radiografia în picioare, pe coloana întreagă, arată curbura și echilibrul întregii coloane. RMN-ul îl cer doar dacă există semne de compresie nervoasă (durere în picior, amorțeală, slăbiciune) sau dacă se pune problema unei intervenții.

Mulți oameni ajung cu un unghi mare pe radiografie și cu o durere care nu se leagă de el. În acele cazuri caut și alte cauze: stenoza de canal, hernia de disc, durerea din articulația sacroiliacă sau spondilolisteza. Tratamentul diferă mult, deci diagnosticul exact contează.

04Ce ajută: exerciții, kinetoterapie, mișcare

Exercițiile sunt prima treaptă de tratament, atât la scolioza veche, cât și la cea degenerativă. Revizuirea publicată în decembrie 2025 în Journal of Clinical Medicine a identificat șapte studii nechirurgicale cu urmărire de cel puțin 12 luni. În cele despre fizioterapie și reabilitare, scorul de dizabilitate Oswestry a scăzut, într-un studiu, de la 39,5 la 31,8, iar durerea de la 58,4 la 42,1 pe o scală de la 0 la 100, cu 51% dintre pacienți având o îmbunătățire importantă clinic. Alt studiu a raportat scăderea Oswestry de la 38 la 17,6. Sunt serii mici, fără grup de control în mare parte, deci arată că programele pot ajuta, nu că sunt superioare altor abordări.

În practică, programul pe care îl recomand are patru componente:

• Forța trunchiului și a fesierilor: exerciții de stabilitate (bird dog, plank pe genunchi, punte), fără să forțezi durerea.
• Mobilitate: întinderi blânde pentru coapse și șolduri, mișcări de rotație a trunchiului în limita confortului.
• Mers zilnic: 20–30 de minute, în ritmul care nu agravează durerea.
• Reglare în funcție de simptome: o curbură cu stenoză suportă diferit flexia față de extensie. Mă uit cum răspunzi și adaptez exercițiile.

Un punct de plecare general îl găsești în exercițiile pentru durerea lombară, dar în scolioză programul se individualizează după forma curburii și după simptome.

05Orteze, infiltrații și medicamente: ce spun datele

Ortezarea. Revizuirea din 2025 menționează trei studii în care corsetul a încetinit progresia curburii (într-un studiu, de la 1,47 grade pe an la 0,24 în scolioza degenerativă). Un alt studiu a raportat o scădere a durerii (scorul Roland-Morris de la 3,3 la 2,0 la 18 luni). Sunt puține studii, iar un corset purtat ore în șir limitează mișcarea. Nu e un tratament pe care să-l pun în față la un adult. Îl discut doar în situații atent alese, de obicei împreună cu chirurgul de coloană.

Infiltrații epidurale. În aceeași sinteză, injecțiile transforaminale cu steroizi au dat ameliorare pentru cel puțin o lună la peste jumătate din pacienții cu scolioză degenerativă și durere radiculară, dar efectul scade: 37,2% au avut un rezultat bun la un an și 27,3% la doi ani. Sunt utile pentru calmarea unei crize, nu pentru corectarea curburii. Le fac specialiștii în coloană, nu în cabinetul meu.

Medicamente. Analgezicele și antiinflamatoarele ajută pe termen scurt. Dozele, durata și riscurile (stomac, rinichi, inimă) se discută cu medicul curant.

Despre PRP și alte injecții ortobiologice: nu am date bune care să le susțină în scolioză, deci nu le propun.

06Când se discută operația

Cei mai mulți adulți cu scolioză nu au nevoie de operație. Sinteza din 2011 spune că tratamentul chirurgical se ia în considerare după o evaluare completă și multidisciplinară a riscurilor și beneficiilor, iar complicațiile perioperatorii sunt substanțiale. Scopul operației este calmarea durerii și îmbunătățirea calității vieții, cu riscul cel mai mic posibil, nu „îndreptarea” coloanei de dragul unghiului.

Trimit la chirurg de coloană, de regulă, când:

• durerea sau slăbiciunea din picioare te limitează în mers în ciuda a câteva luni de tratament conservator corect;
• RMN-ul arată compresie nervoasă importantă, cu simptome care o confirmă;
• curbura se agravează clar de la o radiografie la alta, cu dezechilibru al trunchiului;
• apare deficit neurologic (slăbiciune care se instalează).

Dacă ți s-a propus o operație mare și vrei o a doua părere, citește mai întâi când e necesară operația de coloană și vino cu radiografiile.

07Când mergi la urgență sau repede la medic

• Slăbiciune care se instalează într-unul sau ambele picioare, în zile sau ore.
• Pierderea controlului vezicii sau al intestinului, sau amorțeală în zona dintre coapse: urgență, mergi la camera de gardă.
• Durere de spate nocturnă, care nu trece în repaus, cu febră sau cu slăbire în greutate fără motiv.
• Durere bruscă, ascuțită, după un efort mic, mai ales dacă ai osteoporoză: poate fi o fractură de vertebră.

08Întrebări frecvente