Displazia de șold la adult: șoldul prea puțin acoperit și cum se tratează

01Ce este displazia de șold la adult

Șoldul e o articulație de tip bilă în cupă. Bila e capul femurului, cupa e acetabulul, o adâncitură a bazinului. Într-un șold normal, cupa cuprinde bine capul și împarte greutatea pe o suprafață mare de cartilaj.

În displazie, cupa e prea puțin adâncă sau prea înclinată. Capul femural rămâne parțial descoperit, mai ales în sus și în față. Greutatea corpului se concentrează pe marginea acetabulului, unde stă labrumul, inelul de cartilaj care sigilează articulația. Cu anii, labrumul se rupe, cartilajul de la margine se uzează, iar artroza poate apărea mai devreme decât ar fi normal.

Displazia e o problemă de formă a osului. Exercițiile ajută la simptome, dar nu schimbă forma.

Mulți adulți cu displazie nu au fost diagnosticați la naștere. Fie forma era ușoară, fie screeningul nu s-a făcut. Problema rămâne tăcută până când efortul sau anii o scot la iveală.

02Semnele displaziei de șold și de ce se descoperă târziu

Un studiu american a urmărit 57 de pacienți tineri cu displazie simptomatică, operați ulterior. Tabloul lor e foarte instructiv:

• 72% erau femei, cu vârsta medie de 24 de ani;
• la 97% dintre șolduri, durerea începuse treptat, fără un accident;
• durerea era în zona inghinală la 72% și pe partea laterală a șoldului la 66%;
• la 88% durerea era legată de efort, iar reducerea activității o liniștea la 75%;
• aproape jumătate șchiopătau.

Cel mai grăitor detaliu: de la primele simptome până la diagnostic au trecut în medie 61,5 luni, peste cinci ani, iar pacienții trecuseră în medie pe la 3,3 medici. Autorii notează că, între timp, li se propuseseră des alte proceduri decât cea potrivită.

Întârzierea are un cost. Un studiu scoțian pe 51 de pacienți a găsit în medie 40 de luni între prima vizită la medicul de familie și consultul la un specialist în șoldul adultului tânăr. Cei trimiși târziu aveau scoruri mai proaste, mai multă artroză pe radiografie și ajungeau mai des la proteză în loc de o operație care păstrează șoldul. Concluzia lor e simplă: o radiografie de bazin cerută devreme.

03Ce arată radiografia: unghiurile displaziei

Diagnosticul se pune pe radiografia de bazin din față, făcută corect, în picioare sau culcat, cu bazinul drept. Pe ea măsor:

• Unghiul centru-margine lateral (unghiul Wiberg). Arată cât de mult acoperă acetabulul capul femural, văzut din față. Sub 20° vorbim de displazie, între 20° și 25° de displazie la limită. Studiile despre riscul de artroză citate mai jos folosesc exact aceste praguri.
• Înclinarea acoperișului acetabulului (unghiul Tönnis). Un acoperiș prea înclinat împinge capul femural în afară.
• Spațiul articular. Arată dacă a început artroza, ceea ce schimbă complet opțiunile de tratament.

O radiografie din profil fals arată acoperirea în față. Tomografia ajută la planificarea unei operații, iar RMN-ul arată labrumul și cartilajul. Ecografia nu măsoară acoperirea la adult. O folosesc pentru lichidul din articulație, pentru tendonul iliopsoas și pentru tendoanele fesiere, care pot suferi și ele. Când ce alegi și de ce, am explicat în articolul ecografie sau RMN.

04Displazia duce sigur la artroză de șold?

Nu sigur. Dovezile sunt mai nuanțate decât se spune de obicei.

În cohorta olandeză CHECK, 1.002 oameni între 45 și 65 de ani au fost urmăriți 10 ani. Cei cu displazie la început aveau un risc de aproximativ două ori mai mare să facă artroză vizibilă pe radiografie în următorii 2, 5 și 8 ani. La 10 ani, asocierea nu mai era semnificativă statistic. O altă analiză din aceeași cohortă a găsit că displazia cu unghi de cel mult 20° se asociază cu o șansă de 2,8 ori mai mare de artroză cu simptome reale, chiar dacă nu și pe cel de artroză văzută doar pe radiografie.

Un studiu suedez publicat în 2026 a urmărit 50 de adulți cu displazie descoperită întâmplător, pe un singur șold, fără artroză la început. După o mediană de 12,5 ani, artroza a apărut la 19 șolduri displazice și la 16 șolduri normale din partea opusă. Diferența nu a fost clară.

05Tratamentul displaziei de șold la adult: cu și fără operație

Fără operație

Dovezile din studii pentru tratamentul fără operație sunt puține. În practică, el înseamnă adaptarea activității, exerciții pentru fesieri și pentru controlul bazinului, un program de alergare dozat și kilogramele potrivite. În studiul american de mai sus, reducerea activității a liniștit durerea la trei sferturi dintre șolduri. Un program de început găsești în articolul despre exercițiile pentru șold. O infiltrație ecoghidată poate confirma că durerea vine din articulație și poate da o pauză de durere, fără să schimbe cauza.

Osteotomia periacetabulară

E operația care corectează cauza. Chirurgul secționează bazinul în jurul acetabulului și îl rotește, ca să acopere capul femural, păstrând articulația proprie. Se face în centre specializate pe chirurgia de prezervare a șoldului.

Un studiu american a inclus 158 de șolduri operate astfel între 1991 și 1998, dintre care 121 au fost reevaluate după în medie 18 ani. La 18 ani, 74% dintre șolduri nu ajunseseră la proteză. Rezultatele au fost mai slabe la cei operați după 25 de ani și la cei cu spațiul articular deja îngustat. În studiul cu 57 de pacienți, scorul de funcție al șoldului a crescut de la 66 la 92 de puncte din 100, în medie la doi ani și jumătate după operație.

Artroscopia și proteza

Artroscopia singură, pentru labrum, nu e recomandată în displazia moderată sau severă. O sinteză a 33 de studii a găsit rezultate mai slabe și riscul de a face șoldul instabil. Poate fi luată în calcul doar în displazia la limită, cu grijă la labrum și la capsulă. Când artroza e deja avansată, soluția rămâne proteza de șold.

06Cu ce se confundă displazia de șold

• Impingementul femuroacetabular, problema opusă: acoperire prea mare sau un cap femural cu o proeminență. Durerea inghinală seamănă, iar cele două pot apărea împreună. Am scris separat despre impingementul femuroacetabular.
• Pubalgia și problemele din zona inghinală la sportivi. Harta lor e în articolul despre durerea inghinală.
• Tendinopatia gluteală, când durerea e în lateral. Durerea laterală apare des și în displazie: în studiul american, la 66% dintre șolduri. Ecografia ajută la deosebire. Vezi durerea laterală de șold.
• Necroza de cap femural, rară, dar de exclus la durerea inghinală nouă la un adult tânăr. Detalii în articolul despre necroza capului femural.

Ordinea în care le exclud o găsești în articolul despre cauzele durerii de șold. Durerea care apare brusc, cu blocaje repetate ale șoldului, sau cu febră și imposibilitatea de a călca, trebuie văzută repede, nu peste câteva luni.

07Întrebări frecvente