Spondilita anchilozantă: durerea de spate care se ameliorează cu mișcarea

01Ce este spondilita anchilozantă

Spondilita anchilozantă e forma cea mai cunoscută a unei boli inflamatorii numite astăzi spondilartrită axială. Sub acest nume intră două tablouri care seamănă mult: unul în care modificările se văd pe radiografie și care se numește, pe vechi, spondilită anchilozantă, și unul în care radiografia e normală la început, iar inflamația se vede doar pe RMN. Amândouă fac parte din aceeași boală și se tratează la fel.

Boala lovește articulațiile sacroiliace, acolo unde bazinul se leagă de coloană, și în timp cuprinde coloana vertebrală. Sistemul imunitar atacă zonele de inserție ale tendoanelor și ligamentelor, iar organismul răspunde cu inflamație. Ani la rând, uneori zeci de ani, inflamația poate duce la rigidizarea vertebrelor. De acolo vine numele: anchiloza înseamnă înțepenire.

Vârsta tipică de debut e sub 45 de ani, iar boala afectează aproximativ o persoană din o sută. Bărbații fac mai des forma cu modificări pe radiografie, de două ori mai des decât femeile, în timp ce forma fără modificări pe radiografie e la fel de frecventă la ambele sexe.

Spondilita anchilozantă nu e o uzură a coloanei. E o boală inflamatorie, iar inflamația se comportă altfel decât uzura.

Diferența față de o problemă mecanică nu e un detaliu de limbaj. Artroza e o uzură a cartilajului, care apare cu vârsta și se agravează la efort. Spondilita e o boală activă, cu perioade de acutizare și de acalmie, care se tratează cu totul altfel. Am explicat diferența pe larg în articolul despre artroză sau artrită.

02Durerea inflamatorie față de cea mecanică

Majoritatea durerilor de spate sunt mecanice. Apar după un efort, după statul îndoit sau după ridicat greutăți, se agravează la mișcare și se liniștesc când te odihnești. Durerea inflamatorie se poartă invers, iar tiparul ei e recunoscut de reumatologi de decenii:

• Începe treptat, nu după o mișcare anume, de obicei la o vârstă sub 45 de ani.
• Doare în repaus, mai ales în a doua parte a nopții și la trezire. Unii se trezesc dimineața pentru că durerea nu îi lasă să doarmă.
• Readore matinală care ține peste 30 de minute după ce te dai jos din pat.
• Se ameliorează cu mișcarea, dar nu cu repausul. Mersul, gimnastica sau o plimbare de dimineață fac spatele mai suplu.
• Răspunde bine la antiinflamatoare nesteroidiene, cel puțin la început.

Peste 80% dintre pacienții cu spondilartrită axială au acest tip de durere. Problema e că semnele luate separat prind boala, dar și mulți oameni sănătoși: într-o sinteză din 2025, criteriile durerii inflamatorii aveau o sensibilitate între 74% și 81% și o specificitate de doar 25% până la 44%. Pe înțeles: dacă ai tiparul, e un semnal serios de discutat cu un medic, dar prezența lui nu închide diagnosticul.

Ce mă face să ridic un sprânceană în cabinet sunt combinațiile. Un pacient de 28 de ani, cu spatele înțepenit dimineața mai bine de o jumătate de oră, care se simte mai bine după ce se mișcă și care se trezește noaptea, merită trimis la reumatolog, chiar dacă radiografia de coloană arată normal. Un bărbat de 55 de ani, cu durere care apare la efort și trece la repaus, e o poveste mecanică tipică. Semnele care nu trebuie amânate le-am adunat în articolul despre când mergi la medic cu durerea lombară.

03HLA-B27: ce înseamnă și ce nu înseamnă

HLA-B27 e o genă implicată în felul în care sistemul imunitar recunoaște celulele proprii. E prezentă la marea majoritate a pacienților cu spondilită anchilozantă, dar și la mulți oameni care nu vor face niciodată boala. Boala are o componentă ereditară puternică: în studii s-a estimat o moștenire de peste 90%, iar cea mai puternică legătură genetică rămâne tocmai HLA-B27.

Cifrele contează aici. Ca test pentru spondilartrita axială, HLA-B27 are o sensibilitate de aproximativ 50% și o specificitate de aproximativ 90%. Tradus: jumătate dintre bolnavi nu au gena, iar mulți dintre cei care o au sunt sănătoși. De aceea un HLA-B27 pozitiv, singur, nu pune diagnosticul, iar unul negativ nu îl exclude.

Analizele de inflamație pot fi la fel de înșelătoare. Proteina C reactivă, un marker clasic de inflamație, are o sensibilitate de doar aproximativ 35% pentru această boală. Cu alte cuvinte, la majoritatea pacienților analizele pot ieși normale, mai ales la început. Un set de analize curat nu e o dovadă că spatele tău e sănătos.

HLA-B27 nu e un test de diagnostic. E o piesă. Diagnosticul se face din tabloul clinic, completat de analize și imagistică.

Confuzia se face des cu alte boli inflamatorii care au tot un test în centru. La gută, de exemplu, acidul uric ridicat nu e totuna cu un atac de gută, iar diagnosticul și tratamentul au alte reguli, descrise în articolul despre atacul de gută.

04De ce diagnosticul întârzie ani de zile

Întârzierea până la diagnostic e una dintre cele mai mari probleme ale acestei boli. O analiză publicată în 2025 în JAMA o estimează la 6 până la 8 ani de la primele simptome. O meta-analiză din 2021, care a adunat 64 de studii, a găsit o întârziere medie de 6,7 ani, iar rezultatul nu s-a îmbunătățit în timp, indiferent de anul publicării studiilor.

O altă sinteză, din 2022, care a privit mediana și nu media, a găsit că majoritatea studiilor raportează o întârziere între 2 și 6 ani. Media și mediana diferă pentru că unii pacienți ajung la diagnostic după un deceniu sau mai mult, iar acele cazuri trag media în sus. Chiar și așa, vorbim de ani, nu de săptămâni.

De ce se întâmplă asta? Boala începe de obicei la o vârstă la care durerile de spate sunt puse pe seama sportului, a statului pe scaun sau a unei discopatii. Analizele de inflamație sunt normale la mulți, radiografia e normală în formele precoce, iar tiparul durerii inflamatorii nu e cunoscut de toată lumea. Studiile arată că întârzierea e mai mare la cei cu debut la vârstă tânără și la cei fără manifestări în afara coloanei, cum ar fi inflamația ochiului sau problemele digestive.

Consecința nu e doar disconfortul de a trăi ani cu un diagnostic greșit. Întârzierea prelungită se leagă de afectarea funcției și de o calitate a vieții mai slabă. De aici importanța de a recunoaște tiparul și de a trimite pacientul la specialist, nu de a repeta tratamente pentru durere mecanică atunci când povestea nu se potrivește.

05Cum se pune diagnosticul

Nu există un test unic care să spună „ai spondilită anchilozantă”. Diagnosticul se sprijină pe recunoașterea unui tablou clinic, la care se adaugă analizele și imagistica. Criteriile ASAS, pe care le folosesc reumatologii, sunt făcute mai ales pentru studii și clasificare, nu pentru a pune diagnosticul la patul pacientului.

La examinare se caută mobilitatea coloanei, durerea la nivelul articulațiilor sacroiliace, sensibilitatea la inserția tendoanelor (entezită) și eventuale articulații periferice umflate, mai des genunchii. Imagistica are un rol clar:

RMN-ul coloanei și al articulațiilor sacroiliace e cea mai importantă metodă de a prinde boala în faza precoce, pentru că vede inflamația activă, sub formă de edem osos, chiar când radiografia e normală. De aceea, când suspiciunea clinică e serioasă, nu mă opresc la o radiografie care a ieșit curată.

Diferența față de durerea de nerv e importantă. Spondilita dă durere axială, în coloană și în fesă, care se poartă conform tiparului inflamator. O hernie de disc sau o sciatică dau durere care coboară pe picior, pe traseul unui nerv, cu furnicături sau amorțeală. Confuzia între cele două, sau între spondilită și o hernie de disc lombară, e una dintre cauzele frecvente de întârziere. Am descris separat sciatica și durerea care coboară pe picior.

În cabinet, ecografia musculoscheletală mă ajută să văd tendoanele, bursele și eventualele articulații periferice umflate, ca să nu ratez o altă cauză. Ce poate și ce nu poate vedea ecografia am explicat în pagina despre ecografia musculoscheletală. Diagnosticul de spondilartrită rămâne însă al reumatologului, pe baza tabloului complet.

06Tratamentul: mișcarea, antiinflamatoarele, biologicele

Vestea bună e că tratamentul s-a schimbat mult în ultimele două decenii și majoritatea pacienților pot duce o viață activă. Prima linie nu e un medicament, ci mișcarea. Programele de kinetoterapie și exercițiile zilnice de mobilitate și forță țin coloana suplă, întârzie înțepenirea și reduc durerea. Efortul trebuie făcut constant, nu doar când doare.

Alături de mișcare, medicul de specialitate folosește antiinflamatoarele nesteroidiene, care rămân primul tratament medicamentos. Ajută, dar nu sunt suficiente la toți: mai puțin de 25% dintre pacienți ajung la un control complet al simptomelor doar cu ele. Aproximativ 75% ajung să aibă nevoie de un tratament mai puternic.

A doua linie sunt tratamentele care țintesc inflamația la nivel profund: inhibitorii de TNF, inhibitorii de IL-17 și, mai nou, inhibitorii JAK. Cifrele din studiile clinice arată cât de mult contează:

Pe lângă controlul simptomelor, aceste tratamente s-au asociat cu o progresie radiografică mai mică, adică mai puțină deteriorare a oaselor în timp. Primul inhibitor de TNF a fost aprobat în 2003, iar primul inhibitor de IL-17 în 2016, ceea ce arată cât de recent e totul.

Tratamentele medicamentoase nu sunt tot ce contează. Fumatul înrăutățește boala, așa că renunțarea la fumat face parte din plan. Educația despre boală și menținerea unei greutăți sănătoase ajută și ele. Chirurgia rămâne o excepție, rezervată fracturilor și deformărilor severe, nu unei soluții de rutină pentru durere.

07Când mergi la reumatolog

Spondilita anchilozantă nu e o boală de tratat doar cu un antiinflamator dat la o durere de spate. E o boală cronică ce ține de reumatologie, iar medicul care o urmărește și care decide tratamentul de fond e reumatologul. Ortopedul poate exclude alte cauze, poate vedea riscul de fractură sau de deformare și poate fi un prim pas, dar tratamentul de fond nu rămâne la el.

Trimit la reumatolog când văd un tablou care merită verificat:

• Durere de spate care a început înainte de 45 de ani, cu tipar inflamator: mai rău noaptea și la repaus, mai bine la mișcare.
• Readore matinală care ține peste 30 de minute, lună după lună.
• Durere în fesă care schimbă partea, sau care se simte în ambele fese.
• Istoric de inflamație la ochi (ochi roșu și dureros), psoriazis sau boală inflamatorie intestinală.
• Un membru al familiei cu spondilartrită sau cu HLA-B27.

Mergi la urgență dacă durerea de spate vine cu febră, dacă ai un ochi roșu și dureros care nu s-a văzut în aceeași zi de un oftalmolog, dacă apare amorțeală în zona perineului sau probleme cu urina și scaunul, dacă slăbești fără motiv sau dacă durerea de spate începe brusc, foarte puternic, după o căzătură. Aceste semne nu au legătură cu tiparul inflamator obișnuit, dar pot însemna altceva care nu suportă amânare. Restul semnelor de alarmă sunt adunate în ghidul despre durerea lombară și când mergi la medic.

Cel mai important lucru pe care îl poți face e să descrii corect durerea. Când spui medicului că dimineața ești înțepenit și că te simți mai bine când te miști, îi dai exact indiciul de care are nevoie.

08Întrebări frecvente